Doina Nok interviu revista foto iasi prigorii wildlife photography

Doina Nok – din pasiune pentru wildlife photography

Pe Doina Nok am cunoscut-o prea puțin la a X-a ediție VSLO (Festivalul International de Arte Vizuale), dar mi-am dorit tare să o cunosc și mai mult și să nu țin ceea ce descopăr despre ea doar pentru mine. După aproape 2 luni mi-am făcut curaj să-i trimit întrebările pentru interviu. Ce a ieșit? Vă invit să citiți și la final, să vă bucurați ochii și sufletul cu fotografiile ce îi poartă semnătura, emoțiile și cu siguranță și sufletul.

[Revista Foto]:Te rog să ne povestești câteva cuvinte despre tine și abordarea ta în fotografie. Cum și când a început cariera ta de fotograf și pasiunea pentru wildlife photography?

[Doina Nok]: Despre mine nu pot spune decât că sunt un om din mulțime. Asemenea și în oceanul de fotografi.

„Carieră” îmi sună prea pretențios, la mine este pasiune pură și a început din clipa în care am avut primul aparat foto în mâna. Mi-l doream foarte mult și nu voi uită momentul când l-am cumpărat cu foarte mulți ani în urmă, de la un butic de pe Magheru. Vânzătorul, un domn bonom, în vârstă, mi-a spus: „Vei face multă treaba cu jucăria asta, văd multă pasiune în ochii tăi!”.

Pentru mine a fost cea mai prețioasă jucărie a vieții de adult! Va mai amintiți rotița aceea care derula filmul? 🙂 Acest aparat era primul lucru pe care îl puneam în bagaje când plecam cu familia la pescuit; în sfârșit, aduceam acasă peisajele, floricelele (câte păpădii au umplut filmele, nu va pot spune! ), tot ce mișcă în jurul meu… zeci de role pline cu niște punctulețe (după developare) erau păsări în zbor 🙂 Așa a început pasiunea mea pentru wildlife.

Mergând des în natură îmi doream să păstrez toate frumusețile pe care le vedeam, la pachet cu emoțiile momentelor. Stăteam ore întregi pe vârful unui deal de pe malul bălții – de acolo vedeam un plaur imens în care cuibareau zeci de păsări. Eram pur și simplu fascinată și doream că pozele mele să arate că cele din reviste, nu doar niște punctulețe. Așa mi-am dat seama că jucăria mea nu mă ajută să obțin ceea ce vreau, așadar, am strâns bani și mi-am luat un aparat cu zoom – părea foarte performant și cu siguranță impresiona pe vremea aceea. În sfârșit, lucrurile din pozele mele căpătau contur și am fost extrem de emoționată când am primit o revistă de arhitectură, de lux, în care erau publicate pe vreo trei pagini, poze de-ale mele, făcute la Jurilovca. Doi prieteni ai mei, arhitecți, le trimiseseră la redacție fără ca eu să știu, dorind să îmi facă o surpriză. A venit, apoi, era internetului și asta mi-a dat acces la forumurile foto de la acea vreme. Asta a fost școala mea de fotografie. Aici am aflat că fotografia are reguli, nu doar apeși butonul ăla , cum făceam eu… (nu spun cât m-a intimidat și speriat să citesc tehnică foto!!).

Nu aveai voie să greșești nimic pentru că erai imediat taxat de cei pricepuți și aveai două direcții: să îți însușești criticile și să asculți de sfaturi sau să îți vezi de alte treburi… Eram fanul numărul 1 al lui Bogdan Colțea care își posta fotografiile pe unul dintre site-uri; erau perfecte, stăteam minute în șir uitându-mă la fiecare poză a lui. Într-o zi a postat o fotografie cu două berze în dans nupțial, nu știu să explic cum și de ce, dar, din acel moment am simțit și am decis că asta e genul de fotografie pe care vreau să îl fac.

[Revista Foto]: Care este momentul din zi sau noapte și pasărea sau animalul pe care l-ai fotografia la infinit?

[Doina Nok]: Prigoriile. La infinit!

[Revista Foto]: Cum se desfășoară o sedință foto wildlife? Câtă răbdare este în spate, organizare, pregătire?

[Doina Nok]: Acum este o rutină pentru mine. În funcție de buget (credeți-mă, sunt cheltuieli serioase) știu câte zile pot sta; bagajul oricum este același – pot „locui” în mașina mea chiar și câteva zile. Încep cu echipamentul foto: carduri goale, acumulatori plini. Din rucsacul foto nu trebuie să lipsescă nici un accesoriu și nici aparatul de back-up. La mine e simplu, nu am decât trei obiective foto: 500mm f/4, macro 100mm f/2.8 și 18-55mm.  Apoi hainele de camuflaj, accesoriile de camuflaj (plase, corturi, umbrele etc), saci de dormit, mâncare și băutură suficientă, rezervorul mașinii plin. 

Anul meu se împarte în două sezoane: sezonul prigoriilor și restul. Așadar, în funcție de ele se desfășoară și activitatea mea foto. Indiferent despre care vorbim, ziua începe înainte de răsărit, când trebuie să fiu, deja, la locul de interes și se încheie după ultima rază de lumină. Nu bifez specii din mers, stau la panda pentru fiecare. 
 
Experiențele anilor din urmă m-au format, mi-au creionat obiceiurile și felul de a gândi. Este extrem de important să cunoști comportamentul vietăților pe care dorești să le fotografiezi deoarece în funcție de asta știi unde și când să le cauți, ce  și cum să le fotografiezi. De multe ori gândesc: „dacă aș fi X pasăre sau animal, unde aș sta, unde aș caută hrană, unde aș cuibări?” 

[Revista Foto]: Lumină naturală sau artificială? 

[Doina Nok]: Lumină naturală, ocazional blende sau ring pentru macro.

[Revista Foto]: La partea de post procesare, ne poți spune ce software folosești?

[Doina Nok]: Photoshop exclusiv. Editare basic; dacă o poză mă solicită mai mult de 10 minute înseamnă că nu e bună. În acest gen de fotografie trebuie respectată cu strictețe realitatea; nu poți cosmetiza o poză scoțând-o din limitele naturalului.

Dacă o duci în sfera artisticului e altceva;  nu e cazul la mine, îmi place genul dar nu am curaj pentru el.

[Revista Foto]: În afacerea ta, ce consideri că te-a ajutat cel mai mult și te-a diferențiat de ceilalți fotografi?

[Doina Nok]: E un pachet care mă definește, nu neapărat mă diferențiază. Multă iubire, multă răbdare, multe sacrificii…

[Revista Foto]: Ce înseamnă pentru tine o fotografie bună?

[Doina Nok]: Eu gândesc și simt fotografia emoțional. Poate suferi drastic la partea tehnică dar, dacă mă emoționează, devine memorabilă.

[Revista Foto]: Care este cea mai mare provocare în a fi propriul tău șef?

[Doina Nok]: Autocritica.

[Revista Foto]: Ce sfaturi ai da unui fotograf ce își dorește să intre în industria fotografiei wildlife?

[Doina Nok]: Sunt foarte multe de spus. Este genul de fotografie pe care îl faci doar dacă simți că pasiunea asta te copleșește pentru că implică enorm de multă iubire, răbdare, sacrificii, timp și extrem de important – respect pentru natură.

În decursul anilor am fost întrebată de foarte, foarte multe ori: „Ce echipament ai folosit pentru poza asta că vreau să îmi iau la fel?” și invariabil am răspuns: „Împrumută sau închiriază unul înainte de a-ți goli buzunarele, mergi pe coclauri și vezi dacă poți sta nemișcat minute sau ore întregi chiar dacă mănâncă furnicile din ține, dacă nu te deranjează să stai în noroi, în vânt, în soare, dacă te mulțumeșți la final doar cu aplauze (nu e tocmai genul foto care să îți întoarcă cheltuielile), dacă ești dispus să sacrifici din timpul petrecut cu familia sau prietenii (eu plec de acasă pentru minim două zile), dacă ești dispus să renunți în a face „poza vieții” pentru că acțiunea ta ar deranja  sau ar aduce suferința păsării sau animalului respectiv.
 
Nu de puține ori am aflat că în scurt timp, unii, își puneau echipamentul abia cumpărat, pe siteurile de vânzare. În acest sens, aș sfătui orice entuziast să înceapă cu echipamente mai puțin scumpe, SH este o varianta; după ce se testează în teren, după ce stoarce acel echipament, după ce simte că e pasionat de acest gen, poate trece la nivelul următor de cheltuiala-e destul de costisitor și, cum spuneam, nu prea se întorc banii. 
 
Din fericire, avem mulți fotografi extrem de buni care organizează ture foto; sunt foarte binevenite și după o astfel de experiență poți decide dacă vrei să faci sau nu asta. În plus, ajungi acasă cu fotografii bune și un pachet de cunoștințe pe care, altfel, ți-ar lua ani de zile să le acumulezi. Prin comparație, poți șți stilul de lucru al cărui fotograf ți s-ar potrivi sau de la care a-i adopta tenhnici pentru a-ți personaliza modul de lucru.
 
Așadar, pasiunea, răbdarea, informațiile, timpul, respectul și dragostea pentru natură, pentru acest gen de fotografie  trebuie să fie maxime! Nu poți decide că vrei să faci asta doar pentru că ai văzut poze care ți-au plăcut și crezi că sunt ușor de obținut! 

[Revista Foto]: Pe lângă munca asiduă care crezi care este ingredientul de bază a succesului tău?

[Doina Nok]: Emoția. E un clișeu dar, da, trebuie să pui suflet în ceea ce faci!

[Revista Foto]: Organizezi ateliere de fotografie wildlife? Dacă da, când au loc, de unde putem afla de ele și care sunt regulile pentru participare?

[Doina Nok]: Da, pentru prigorii. Începând din mai, odată cu sosirea lor până când se încheie ritualul de împerechere – este perioada cea mai spectaculoasă, când, în câteva ore, păsările se pot fotografia în posturi pe care le-am descifrat în ani de zile. Dar am avut solicitări și după această perioada și invariabil, oaspeții mei au plecat cu minim 3000-4000 de poze într-o zi, din care au avut ce alege. 🙂 

Regulile sunt să îți dorești foarte mult să vezi și să fotografiezi de (foarte) aproape aceste superbe păsări, să vii cu cardurile goale și acumulatorii plini și să respecți intructiunile mele de comportament.Tot ce știu acum despre aceste păsări este rezultatul a foarte mulți ani de observat, fotografiat și încercat să descifrez comportamentul lor de aceea consider că e important să știi când să declanșezi, să poți anticipa anumite acțiuni ale păsărilor, să prinzi momente specifice lor sau perioadei respective.
 
De asemenea, sunt deseori invitată în școli pentru foto-proiecții și alte proiecte – la acestea particip cu toată dragostea, este una dintre bucuriile mele maxime, nu am refuzat niciodată o astfel de solicitare ! 
 

[Revista Foto]: Trei lucruri interesante despre OMUL Doina Nok?

[Doina Nok]: Ceilalți pot vedea lucruri interesante, eu sunt obișnuită cu mine așa cum sunt. Poate părea interesant pentru cine nu mă cunoaște, că pictez și fac bijuterii, genți sau alte lucruri, atunci când nu sunt pe coclauri, la pozat 🙂 

[Revista Foto]: Care este cartea ta favorită?

[Doina Nok]: Cam toată biblioteca mea. Întotdeauna la îndemână- „Iar ca sentiment un cristal”, Odysseas Elyttis

[Revista Foto]: Ce însemna fotografia pentru tine?

[Doina Nok]: Dinamica personalității mele. În fiecare poză făcută de mine e câte o parte din sufletul meu. E greu de explicat… am zeci de mii de poze care zac „în sertare”, needitate;  acolo, în teren, când apăs butonul e momentul maxim de bucurie, când ajung în fața calculatorului îmi piere entuziasmul. „Coafez” una-două poze după care mă pregătesc pentru următoarea ieșire. Uneori mă întreb dacă este o formă mascată de egoism (să le țin doar pentru mine) sau – nu știu cum se cheamă – gândul că aș plictisi cu pozele mele sau nu ar interesa pe cineva atât de mult

[Revista Foto]: Unde te putem găsi? Facebook, site, Instagram etc.

[Doina Nok]: Mă găsiți pe Facebook și pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *